RSS

Monthly Archives: April 2011

… si Pastele acasa, in Gava Mar

In ultimii ani, de sarbatori (fie Paste, fie Craciun) aveam un program mai mult sau mai putin batut in cuie: vizite la parinti (si la unii si la altii), la nasii de cununie, la nasii mei de botez si la prietenul nostru Cosmin. Varia doar ordinea in care ajungeam intr-un loc sau altul. Marele avantaj era ca nu trebuia sa ne agitam prea tare cu pregatirile culinare, fiind mereu pe drumuri si aprovizionandu-ne copios din cele preparate de mame.

Anul acesta insa, cei dragi sunt la 2500 km departare. Asa ca, in premiera, stam acasa de Paste si ne-am pregatit singuri cele de cuviinta. Fiind numai noi doi (si pisicile), am ales sa pregatim din timp lucrurile esentiale (oua vopsite, pasca si cozonac) si sa improvizam restul in functie de inspiratie si pofte.

In primul rand, ouale: Carrefour Discount, marime medie, la 1.05 euro duzina. Se gasesc si la 1 euro in centrul comercial din El Prat, dar la o distanta de 11km in loc de 3. Vopseaua e adusa din tara, iar modelul artistic e unul original conceput de sotioara.

Pe locul doi: cozonacul. Nici unul dintre noi nu este mare consumator de cozonac traditional. Asa ca onoarea a revenit unei retete speciale: Cozonac RosenKrantz – o delicatesa de origine germana. Multumirile pentru reteta trebuie acordate Gabrielei, care a publicat-o pe situl personal. Reteta am incercat-o pentru prima data in ianuarie, cand am obtinut un gust foarte asemanator cozonacilor secuiesti – deliciosii Kurtos cu care ne delectam in Iasi la sarbatorile Sf. Parascheva sau cand ne poarta drumurile prin Cheile Bicazului. Iata mai jos o poza a acestei variante, mustind a sirop de caramel.

Pentru ca recomandarea doctorului este sa trec la regim alimentar, varianta preparata pentru azi se poate numi “light”: cantitatile de zahar au fost reduse cu 1-2 linguri in fiecare pas al retetei. Se observa cu ochiul liber diferenta de caramel intre cele doua versiuni. Asta nu inseamna ca varianta dietetica a iesit mai putin buna.

Pe locul trei: pasca. O variatie a retetei oferite de Edith Francu, diferenta fiind un aluat de placinta asezat la fundul tavii si mici modificari ale compozitiei (pe ici, pe colo, prin partile esentiale). Totul rumenit un pic mai mult decat e necesar. Avantajul e ca se poate elimina aluatul putin ars de dedesubt, lasand compozitia numai buna de savurat. N-am mai avut rabdare sa pozez pasca in mod separat, asa ca singura poza e combinatia de la inceputul articolului.

La capitolul pofte se numara clatitele pregatite de Ana dis de dimineata si savurate cu crema de ciocolata (ea) si marmelada de fructe de padure (eu).

In completare se afla parjoalele/chiftelutele preparate de acum o saptamana pentru ziua de nastere a Anei si pastrate la congelator. Ca garnitura, o combinatie de legume preparate in la abur in cratita Zepter (cartofi, ciuperci, muguri de sparanghel, morcov, usturoi verde), cu un pic de apa si o lingura de ulei de masline. Gustos si sanatos.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on April 24, 2011 in Diverse, Viata in Barcelona

 

Tags: , , ,

Pastele la Barcelona

Primul Paste petrecut departe de tara. Se fac aproape sapte luni de la sosirea in Barcelona si pot spune ca acesta e primul contact important pe care l-am avut cu romanii de aici. E drept ca ne-am mai intersectat pe strada, prin autobuz sau in supermarket cu alti conationali. Dar cel mai adesea interactiunea se limita la o inclinare a capului, o confirmare reciproca a faptului ca ne recunosteam nationalitatea si atat. Plecam fiecare in treaba lui, grabiti sa ne rezolvam treburile. Au fost si situatii cand am evitat contactul complet – persoanele respective facand parte din acea categorie pe care o evitam si in tara: galagioasa, ostentativa, “baieti de baieti”, “fete de fete”, cocalari si pitipoance. Genul care se lauda in gura mare cu cate tepe a tras fraierilor in ultima saptamana, cate smenuri a facut, cu cate “fetite” s-a “combinat”. Totul in gura mare si la un volum care se face auzit in intreg autobuzul sau vagonul de tren. Astea sunt cele doua fete ale comunitatii romanesti din Barcelona: cei veniti la munca cinstita si cei veniti la smenuri si invarteli. Si datorita lor, azi-noapte, pot spune ca m-am simtit putin ca in tara, cu bune si mai putin bune.

Aseara am fost la slujba de Inviere tinuta in Parohia Sf. Gheorghe. Deoarece nu s-a reusit construirea unei biserici proprii, slujbele se tin de obicei in biserica parohiei catolice St. Ferran, la cateva sute de metri de Piata Espana. Aseara insa, in mod exceptional, slujba s-a tinut la biserica spitalului Sant Pau, in apropiere de vestita Sagrada Familia. Din discursul preotului, se pare ca doar la cateva sute de metri se afla terenul cumparat de parohie pentru ridicarea bisericii, actiune blocata insa de lipsa banilor.

Sa revenim insa la oile noastre. Cum spuneam, vreme de o ora si jumatate, ne-am simtit mai aproape de casa si de cei dragi. Vreme de o ora si jumatate am auzit in jur numai romaneste, fara sa ne chinuim sa intelegem ce vorbesc cei de langa noi. Am vazut cateva sute de oameni adunati impreuna ca sa mai uite de dorul de casa. Majoritatea tineri sau in floarea varstei, multi cu copii de mana sau in carucioare. Oameni fortati de situatia din tara sa isi caute norocul pe meleaguri straine.

Am vazut si partea mai putin atragatoare: masini parcate la gramada pe strada, in fata bisericii, cu geamurile coborate din care rasunau manele; grupuri pe scarile de la intrare, cu dozele de bere in mana si tigarile aprinse, cativa vanzatori de lumanari, imbiind lumea sa le cumpere marfa. Erau lumarari decorative, de pus in sfesnice pe masa – macar daca ar fi fost tip candela. Nu am retinut pretul, dar am fost mai bucuros sa platesc 2.5 euro inauntru pe o lumanare mare din ceara curata.

Desi biserica e de dimensiuni mari, asemanatoare cu cele ale Mitropoliei din Iasi, era totusi plina de oameni. A durat aproape jumatate de ora pana s-a facut cat de cat ordine, eliminandu-se inghesuiala de la intrare si de pe culoarele dintre randurile de banci. Dupa aceea a fost chiar o atmosfera foarte placuta. In mod normal am probleme cu bisericile pline in timpul slujbelor, din cauza aerului inchis si a fumului de lumanari. Aici insa, tavanul foarte inalt si usile deschise au ajutat la ventilatie, iar durata participarii a fost limitata mai mult de oboseala si de pretul biletului de parcare.

Per ansamblu, a fost o experienta foarte placuta, completata de parfumul copacilor infloriti pe drumul spre parcarea unde lasasem masina (salcami si, probabil, iasomie, conform slabelor nostre cunostinte botanice).

Vorbind de parcare: exista o parcare subterana vis-a-vis de biserica St Pau, dar era plina in momentul in care am ajuns noi. Am gasit locuri insa in parcarea spitalului, aflata sus pe deal, in partea opusa a complexului. Am platit 5.10 euro pentru aproape doua ore. Tot acolo exista si o parcare in aer liber, cu automat de tichete. In mod obisnuit, tarifele sunt mai mici in acest caz, dar stationarea are durata limitata.

 
2 Comments

Posted by on April 24, 2011 in Diverse, Viata in Barcelona

 

Tags: , , , ,