RSS

Tag Archives: C.A.P.

Tarzan puternic, marmota si ceapeul

Va puteti intreba ce legatura poate fi intre elementele mentionate in titlu? Aparent niciuna, de aceea e nevoie cateva elemente ajutatoare. Primul e un banc cu Tarzan si Jane:

Tarzan in timp ce facea sex cu Jane, se tot invirtea in jurul buricului;
Jane: “Tarzan! gaura e mai jos!”
Tarzan nimic.
Dupa un timp, iar: “Tarzan! gaura e mai jos!”
Tarzan nimic;
Dupa inca un timp, iar:
“Tarzan!!! gaura e mai jos!!!”
Dar Tarzan de-acolo: “Tarzan puternic! Tarzan face alta gaura!” 

Al doilea element ajutator e binecunoscuta reclama de la Milka – cea in care “marmota invelea ciocolata in staniol”. De la prima difuzare si pana acum, expresia respectiva a intrat in vocabularul uzual, fiind rostita in orice ocazie in care cineva simte ca e luat peste picior.

Legatura cu bancul de mai sus? “Tarzan puternic” a devenit expresia favorita, a mea si a Anei, pentru situatiile cand se incearca rezolvarea unei probleme prin aplicare excesiva de forta sau cand incerci ceva peste puterile tale.

Cum se aplica zicala in situatia de fata? Simplu. Marti seara, dupa programul de lucru, am coborat la sala de gimnastica de la subsol. Si, in loc sa ma multumesc cu exercitiile cardio (banda de alergare si bicicleta eliptica), m-am repezit si la greutati si echere din atarnat (Tarzan puternic, Tarzan face exercitii). Rezultatul? Intinderi musculare la nivelul inferior al cutiei toracice. Adica dureri acute la fiecare respiratie, culminand in doua nopti dormite ca in gara – pe apucate si din sezut.

Am ajuns astfel joi sa fac cunostinta in mod direct cu sistemul de sanatate spaniol – adica C.A.P (Centru de Asistenta Primara), ceea ce la noi ar fi o policlinica sau dispensar. Din pacate, desi exista un asemenea C.A.P. la cateva sute de metri de unde locuim, medicul de familie arondat avea deja prea multi pacienti, asa ca am fost repartizat la centrul ambulatoriu din Gava, la cativa km distanta.

Pentru ca medicul de familie la care eram arondat era disponibil pentru programare abia dupa weekend, am ajuns la ambulatoriu. Dupa ce asistenta de serviciu m-a inscris in planificarea de pe computer, am asteptat aproape 10-15 minute, pana am intrat la consultatie. Dupa inca 5 minute de comunicare (mai mult sau mai putin) reusita folosind limba spaniola, am avut placuta surpriza ca respectivul medic sa treaca pe engleza, ceea ce a simplificat enorm procesul. Fiind prima vizita la medic in Spania, am fost intrebat despre afectiunile majore, alergii la medicamente, eventuale tratamente pe care le fac. Iar totul a ajuns in calculator, probabil in profilul meu personal.

Am fost sfatuit cordial sa muncesc cu cap, nu din greu (work smart, not hard), sa renunt la activitatile fizice solicitante pentru cel putin doua saptamani, iar apoi sa ma limitez la exercitii cardio si/sau inot. Am primit retetele pentru anti-inflamator (Diclofenac) si calmant (Tetrazepam), am multumit frumos pentru ajutor si am plecat.

Urmatoarea problema a fost localizarea unei farmacii. Daca la noi te impiedici la fiecare 10 metri de o farmacie, aici situatia e diferita. Nu era nici una langa policlinica, nu am reusit sa inteleg indrumarile asistentei de garda si nici nu am vazut nici una din masina cat timp cautam loc de parcare. Am ajuns astfel tocmai la limita dintre GavaMar si Castelldefels, unde am reusit sa imi iau medicamentele prescrise. Si pentru totul am platit mai putin de 3 euro. Fapt interesant: farmacistul a decupat codul de bare depe cutiile cu medicamente si le-a lipit cu scotch pe partea de reteta care a ramas la el.

Initial, voiam sa inchei acest articol cu descrierea procesului de inregistrare in sistemul medical. Tinand insa cont ca nu am descris inca pasii anteriori (empadroniamento, NIE si sistemul de securitate sociala), am sa mai aman acest subiect deocamdata. Pana data viitoare, toate cele bune.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on February 4, 2011 in Personal, Viata in Barcelona

 

Tags: , , , ,

D’ale birocratiei

Daca faceti o cautare pe Google dupa “spanish bureaucracy” (birocratia spaniola) si studiati putin primele pagini de rezultate, se contureaza clar ideea ca interactiunea cu sistemul birocratic din Spania este foarte asemanatoare unei corrida. Iti trebuie rabdare, atentie si o doza mare de noroc. Exista chiar si o meserie – gestor – care are ca principal obiect de activitate medierea interactiunii cu sistemul birocratic.

Astazi speram sa scriu despre procedura intrarii in legalitate in Spania: inregistrarea pentru NIE (numarul de identificare pentru straini), inregistrarea in sistemul de Securitate Sociala (ambele necesare in cazul angajarii), inregistrarea la primaria locala (empadroniamento) si in sistemul sanitar. Studiu de caz trebuia sa fie Ana, sotia mea, pentru care am umblat astazi de la un ghiseu la altul. Din pacate nu am reusit sa ne indeplinim obiectivele decat partial. Asa ca voi descrie ambele experiente pe care le-am avut pana acum: cea de azi si cea din octombrie, cand m-am inregistrat eu. In ceea ce priveste procedura corecta si eficienta – intr-unul din articolele urmatoare.

Merita spus totusi ca se incearca eficientizarea sistemului, dar inertia este enorma. Un lucru care mi-a placut foarte mult este ca in fiecare birou public, in reprezentantele companiilor de telefonie si in unele magazine exista distribuitoare de bilete de ordine. Acestea variaza de la simpla banda numerotata pana la sisteme complexe (precum cel de la Oficiile pentru straini), unde se gestioneaza cateva serii alternative de tichete, distribuite la mai multe ghisee. Astfel, in loc sa stai in picioare ore intregi la coada, iti iei tichetul cu numar, stai frumos pe scaun si urmaresti monitoarele care anunta urmatorul numar si biroul/ghiseul unde trebuie sa mearga. Ca sa nu mai vorbim ca aici coada este intr-adevar coada si nu gramada dezorganizata ca in tara. In plus ti se respecta spatiul personal, astfel ca nu ai sa fii inghiontit niciodata, nici nu o sa fii nevoit sa mirosi prea de aproape partenerii de suferinta.

Ca sa incepem cu inceputul, trebuie sa ne intoarcem in Octombrie, cand am trecut si eu prin furcile caudine ale sistemului pentru a putea semna contractul de munca. Am fost trimis de la firma la biroul pentru straini din Avenida Marques de l’Argentera cu doua exemplare din formularul Ex-14 (formular pentru obtinerea NIE). Ajuns la ghiseu dupa aproape doua ore de asteptare, sunt informat ca, nu numai ca formularul nu este bun, dar nici nu ma aflu la biroul care trebuie. Fiind cetatean al Uniunii Europene, trebuia sa ma prezint la sectia de politie de pe Carrer de Balmes, 192, iar formularul corect este Ex-16 [PDF]. Cu ajutorul doamnei de la ghiseu, care rupea putina engleza, completez formularul corect, depun multumirile de rigoare si ma indrept catre noua destinatie.

Ajuns la sectia de pe C/ Balmes, aflu ca numerele pentru ziua curenta s-au terminat si ca trebuie sa revin urmatoarea zi. De mentionat ca marea majoritate a institutiilor publice (inclusiv bancile) au program cu publicul intre orele 9-14. Nu pot face altceva decat sa imi planific sosirea din timp a doua zi.

Zis si facut. A doua zi, la ora 8:10 sunt in fata sectiei de politie. Gardianul de servici, ma invita foarte amabil, sa ma asez la coada formata pe straduta alaturata, pentru a nu bloca traficul pe trotuarul ingust al strazii principale. Cum dau coltul (la propriu, nu la figurat), surprize-surprize. Erau deja prezenti in jur de 100 de persoane, intr-o coada de mai bine de 100m lungime. Am petrecut astfel timpul pana la ora 9, cautand urme de accidente pe masinile care treceau pe acea straduta (cel putin 25% erau botite si asta numai pe partea soferului).

Ora 9: incepem sa intram in cladire si sa ne luam biletele de ordine (am avut A98, daca nu ma inseala memoria). Urmeaza apoi cateva ore de asteptare, petrecute intrand in vorba cu unul sau altul din colegii de suferinta. Apropo de norocul mentionat la inceput – sosirea mea acolo a coincis cu inceputul anului universitar, iar marea majoritate a persoanelor care asteptau alaturi de mine erau studenti. In sfarsit, in jur de ora 12 ajunge si randul meu. Predau frumos toate hartoagele, primesc un formular autocopiant (cum sunt retetele medicale, in diferite culori, care se copie fara sa aiba nevoie de indigo) si sunt trimis sa platesc 10 euro la o banca. Nu conteaza care. Nici acum nu inteleg de ce nu se face incasarea acestei taxe la acelasi ghiseu, in loc sa fii nevoit sa umbli brambura (dar nu are rost sa imi bat capul – “asa se face treaba aici”). Prima banca la care am intrat nu facea operatiuni decat daca ai cont deschis la ei, asa ca am ajuns la alta, unde am reusit in sfarsit sa platesc cei 10 euro. Ma intorc cu chitanta la sectia de politie, iau un nou tichet (cu B de data asta) si astept inca 10-20 de minute pentru a primi o stampila pe formulare si faimoasa foaie verde. Prima lupta – castigata.

De la gardianul de la intrare aflu ca cel mai apropiat ghiseu este pe o strada alaturata – Traverserra de Gracia. Pun mana pe telefon si o sun pe Sherine, secretara firmei, care dupa o cautare pe Google, ma anunta ca trebuie sa ajung la numarul 303. Gasesc strada cu pricina – numarul curent 84. Strang din dinti, ignor basicile din talpa si o iau la pas. Ajuns la destinatie, cer lamuriri de la agenta de securitate care opera detectorul de metale de la usa (Da … in unele institutii publice accesul se face ca la aeroport, prin detector de metale si scaner cu raze X pentru genti, rucsaci, posete sau alte asemenea bagaje de mana). Spre stupoarea mea, aflu ca la numarul 303 este de fapt un sediu de inspectorat regional, care nu are operatiuni cu persoanele fizice. Sunt indrumat sa ma intorc la numar 114, unde se afla un asemenea birou. Adica aproape in punctul de unde am plecat. Trebuie mentionat ca doamna respectiva a fost foarte amabila si intelegatoare, in ciuda problemelor de comunicare. Mi-a oferit chiar si o rola de prosoape de hartie, ca sa opresc naduselile care m-au trecut la aflarea acestei vesti.

Ce mai incolo-incoace, iau inapoi strada la pas, ajung la biroul cu pricina (destul de bine camuflat, ce-i drept – nu-i de mirare ca nu l-am observat cand am trecut pe langa el). Din fericire treaba a mers fara probleme aici si am putut sa ma intorc, rupt de oboseala, dar fericit, la birou, cu toate hartoagele completate.

Ajungem astfel si la peripetiile zilei de azi. Sarim in masina la ora 8, o lasam in parcare la gara din El Prat si luam trenul, apoi metroul catre sectia de politie din Balmes. Ajungem acolo, luam tichetul (nr. 11 de data asta) si suntem poftiti la ghiseu dupa numai 10-15 minute de asteptare. Bineinteles ca totul era prea frumos ca sa fie adevarat. Functionarul ne explica amabil ca persoanele cu domiciliul in Gavà (unde stam noi) trebuie sa se inregistreze la comisariatul din Castelldefels. Asa ca refacem traseul metrou – tren – masina si ajungem la adresa primita, unde petrecem un sfert de ora cautand un loc de parcare. In cele din urma tragem intr-o parcare cu plata (initiindu-ma cu aceasta ocazie in tainele automatelor de platit taxa de parcare) si intram in sediul de politie. Primim numarul de ordine (C29) si ne asezam pe scaune, in asteptarea randului nostru.

Dupa mai bine de jumatate de ora, in care nu vedem nici un numar cu C anuntat, intreb gardianul de la intrare, care imi spune, cu cel mai firesc aer posibil, ca trebuia sa mergem sus, la etaj. Asta desi nu era nici un semn sau anunt nicaieri care sa ne indrume acolo, singurele indicii fiind lipsa seriei C la ghiseele de jos si persoanele cu trasaturi exotice care urcau la etaj. Urcam astfel scara cu inima in dinti, speriati ca am pierdut randul. Constatam insa ca functionarul de sus nu s-a grabit prea tare, caci randul ajunsese abia la numarul 20. 10 minute mai tarziu, fara nici un progres, respectiva persoana ia o pauza. Profitam de ocazie pentru a servi un sandvis la un local alaturat (o delicatesa cu sunca, gratar de porc, ardei gras si ulei de masline). La intoarcere constatam ca pauza i-a prins bine functionarului, caci randul ajunsese deja la 26. Toate bune.

Cateva minute mai tarziu vine randul nostru. Prezentam frumos actele, formularele completate si copiile dupa buletin, cand vine urmatoarea surpriza: suntem informati ca ne lipseste certificatul de empadroniamento. Cu alte cuvinte, trebuia sa ne inregistram mai intai la primarie. Si aici ajungem la chichitele mentionate la inceput, caci mie nu mi s-a cerut asa ceva atunci cand obtinut propriul NIE in octombrie. Cand mi-am exprimat nedumerirea, am primit raspunsul candid “ca asa se face dintotdeauna”.

Tinand cont ca era aproape ora 13, iar programul este de la 9 la 14, concluzia era ca ziua a fost pierduta degeaba. Pornim deci spre Gavà, unde petrecem mai bine de un sfert de ora prin stradute, deoarece pierdusem sirul indicatoarelor. Multumita unui localnic amabil, primi in sfarsit indicatii utile si gasim sediul primariei (Ayuntamiento). Confruntati cu aceeasi problema a locurilor de parcare, alegem sa intram in parcarea subterana.

Trebuie sa fac o paranteza aici, deoarece a fost una din sursele de amuzament ale zilei. La intrarea in parcare primesti un tichet cu banda magnetica pe care este trecut numarul de inmatriculare si ora intrarii. Spre deosebire de sistemul de la aeroport, care a recunoscut numarul fara probleme, se pare ca sistemul din aceasta parcare a fost programat sa recunoasca numai numere spaniole. Astfel ca numarul nostru (IS 69 AME) a fost citit la intrare drept 1569 AME, iar la iesire 1669 AME.

Revenind la chestii functionaresti – intram in sediul primariei, luam deja clasicul numar de ordine si ajungem la ghiseu. Probabil karma a decis ca am “suferit” destul toata ziua, caci formalitatile de inregistrare s-au rezolvat fara nici o problema, in cateva minute. Ba am primit chiar si complimente pentru fluenta cu care vorbeam spaniola, in ciuda vocabularului limitat. Ca sa punem totusi capac la peripetiile zile, aflam ca puteam efectua aceste proceduri si la biroul local (la cateva sute de metri de adresa unde locuim, in aceeasi cladire cu dispensarul local). O informatie utila pentru viitor, deoarece acele certificate care atesta faptul ca locuiesti la o anumita adresa nu sunt acceptate in copie, fiind nevoie sa obtii un nou exemplar (gratuit totusi) de la biroul local. Asa ca am cerut inca un exemplar pe langa cele doua oferite deja.

Urmeaza acum inregistrarea la medic – ceea ce eu numesc inscrierea in colectiv, deoarece clinicile locale (dispensare) se numesc aici Centre de Assistencia Primaria (Centre de Asistenta Primara), pe scurt CAP. Obtinerea NIE pentru Ana mai poate astepta, acele formalitati fiind necesare in special la angajare, nu si pentru viata de zi cu zi.

Cam atat despre peripetiile birocratice. Va urma candva si un articol sintetizat despre modul “corect” de a realiza formalitatile de inregistrare. Pana la urmatoarea postare, toate cele bune!

 
4 Comments

Posted by on January 20, 2011 in Viata in Barcelona

 

Tags: , , , , ,